Dacă ai peste 18 ani, te provocăm la un concurs de dansat pe bar şofat pe bar. Astăzi am lansat D`arc Mini Challenge - un proiect realizat în colaborare cu clubul D`arc din Timişoara.
Deşi ideea ne-a venit mai demult (cred că au trecut aproape 3 ani de la prima conversaţie despre acest proiect), a ţinut o perioadă până să ajungem în acest stadiu. Dar, cum se spune, „mai bine mai târziu decât niciodată.”
Aşadar, challenge-ul este să conduci bine un super Mini Cooper şi să fii un ajutor de nădejde pentru barmani. Iar dacă te descurci admirabil la cele 3 nivele de joc, ai mari şanse să câştigi premiul lunii.
Dacă ai fost vreodată prin D`arc, vei regăsi în joc atmosfera de acolo, personajele şi chiar maşinuţa, deci acomodarea n-ar trebui să fie o problemă.




