
După multe alte formule de prezentare care le-am gândit şi analizat, am ajuns la concluzia că doar asta spune exact ce ne dorim: noi suntem X3 Studios - and we’re damn proud of it ;). Azi lansăm o versiune light (foarte light) de site, care are şi un nume de cod sugestiv - WWW, adică While We Wait. Şi da, asta înseamnă că lucrăm pe ceva major pentru următoarea versiune…
Dar până atunci, vă prezentăm acest site. Urmează să mai revenim cu actualizări de portofoliu cât de curând cu proiecte realizate pentru Imobiliare.ro, Realitatea-Caţavencu, Seed Money, Trender, Informaţia Zilei, D’arc şi mulţi alţii. De asemenea lucrăm şi pe câteva experimente proprii, dar toate la timpul lor.
Începând cu această lansare, eliminăm versiunea în limba romană a site-ului, versiunea în limba engleză a blogului şi ambele versiuni a subdomeniilor de presă si iniţiative, urmând să ne concentrăm eforturile de comunicare.
Soo… în loc de final, vă mai pot spune că pentru a face un pas mare înainte, e de multe ori nevoie de un pas mai mic înapoi - iar pentru noi, această versiune este detaşarea de care avem nevoie pentru pasul care urmează în evoluţia noastră.



la 4:23 pm
Arata bine chiar si pentru o versiune ‘main’ de site.
la 5:30 pm
Asta inseamna ca va luati avant pentru o saritura mare. Succes!
la 11:15 pm
Astept cu interes pasul urmator.
la 10:33 am
[...] v5.6. Se pare că fiecare an aduce o versiune nouă a site-ului nostru oficial ;). Versiunea lansată în 2009 a fost menită ca un fel de splash / placeholder pentru ce urmează. Cu atât a fost mai mare [...]