X3 Studios Blog

Originalitatea în design este un subiect mult dezbătut mai ales în ultima perioadă, multe voci spunând că originalitatea este asemeni unui mit, că nu mai poţi să fii original, că aproape totul s-a făcut şi exploatat.

Aş dori să dezbatem împreună aceste afirmaţii care într-o mare măsură exprimă o doză de frustrare şi blazaj. Să încercăm să conturăm originalul prin exemple şi explicaţii pentru a determina factorii care provoacă o gândire să creeze acel unicat, acel nemaivăzut şi nemaiîncercat.

Originalitatea este rezultatul abordării unui subiect într-o manieră creativă pentru a crea unicatul atât de mult râvnit de către toţi designerii, care să devină un exemplu de avangardă în branşă, unul care inspiră la rândul său, ori, în cel mai rău caz, să fie copiat cu brutalitate. În ambele cazuri, impulsul insuflat este într-un final acelaşi.

Dar acest original presupune exploatarea inedită a fiecărei parţi participante la întreg. Cu alte cuvinte, este îmbinarea creativă între suport (de orice tip: digital, tradiţional) şi conţinut, în care ideea primează. Prin urmare, ideea este inima angrenajului, iar aceasta este rezultatul unei gândiri fără inhibiţii.

Pentru demararea unui proces creativ, care are ca scop dezvoltarea unei idei originale, limitările de natură tehnică trebuie ignorate. Uneori acestea pot fi un real avantaj. Dar în principiu, originalul este rezultatul experimentului, iar pentru a creea experimente, stăpânirea tehnicii este imperativă. Şi dacă vorbim de experimental, „accidentul” poate fi un factor important în crearea unicatului, să nu uităm că acesta este piatra de temelie a marilor descoperiri. Dar aceasta poate fi o altă abordare în cadrul unui proces creativ, în care ideea iniţială este suprimată de întâmplare. Într-un final, procesul creativ, de multe ori, nu trebuie să urmeze un demers stabilit în prealabil, deoarece fiecare îngrădire poate distruge din faşă un proces creativ.

Vorbeam mai devreme despre rolul suportului şi conţinutului în obţinerea unei idei originale, sau mai degrabă îmbinarea celor două. Acestea trebuie exploatate la maxim, şi scopul lor este provocarea simţurilor utilizatorului printr-o implicare activă sau pasivă, captarea interesului în cel mai surprinzător mod posibil. Dar captarea atenţiei este doar preludiul unei comunicări uneori directe, alteori indirecte.

Poate explicaţia este puţin ciudată, dar creaţia trebuie să aibă impact la nivel psihologic, simţurile şi trăirile sunt căile de acces, iar suportul şi conţinutul sunt uneltele prin care designerul obţine acel impact psihologic asupra utilizatorului prin transmiterea mesajului. Deci suportul nu trebuie să fie o barieră de comunicare, ci dimpotrivă, trebuie să susţină într-un mod cât mai eficient şi unic transmiterea mesajului, prin punerea în valoare şi exploatarea la maxim a particularităţilor fiecărui suport. Iar aici devine esenţială comunicarea pefectă între departamentele de PR, marketing şi creaţie pentru transmiterea mesajului într-un mod cât mai personal şi unic. Desigur, caracatiţa compromisurilor este mult mai mare, dar nu acesta este subiectul nostru şi nu doresc să dau un ton pesimist acestui articol, ci din contră.

Dar cum prea multă teorie strică, voi trece să exemplific cele spuse mai sus, dar voi face acest lucru în partea a 2-a a articolului. Până atunci aştept feedback de la voi, să transformăm acest articol într-un miniforum.