X3 Studios Blog

Voi intra direct în subiect, se pare că articolul va fi destul de lung

Proiectul “Centrul de Testare” urma să vină în sprijinul evenimentului Hardcore Marketing din 24 octombrie 2008, ce a avut loc la Centrul de Afaceri - Timișoara avându-i ca invitați pe Daniel Micu, Alexandru Israil, Ioana Anescu, Sebastian Sava, Vlad Stan și Ştefan Szakal. S-au dezbătut cu această ocazie diferite subiecte de actualitate din sfera marketingului.

Scopul micrositului era destul de clar: promovarea evenimentului. Bineînţeles că exista şi un scop “personal”: să experimentăm cu un proiect “video” și tot ce presupune el: concept, scenariu, regie, filmare, editare, montaj, optimizare pentru Web, implementare, testare. Și toate doar în două săptămâni!

Entuziasmul a fost mare, iar pe acest fond ideea a venit destul de repede: evenimentul fiind “interzis amatorilor”, era clar că atrage după sine un test, chiar unul foarte serios, cu mii de grile și plin de emoții, pentru că miza era destul de mare: aveai confirmarea că ești un profesionist al domeniului și primeai o reducere de 10% din prețul “piperat” al biletului.

Obligatoriu, testul trebuia să fie cât se poate de scurt și la obiect, pentru că trăim vremuri agitate iar lumea nu prea are timp de pierdut. Lucru ce se poate remarca și la examinatorul nostru, D-nul Doctor Nicolaescu, dar mai ales la asistenta dânsului, Doamna Margareta - fiinţă foarte dezinvoltă și directă.

 

Cadrul în care se petrece totul poartă încă amprenta trecutului peste care după atâția ani nu am reușit să trecem. Trăim uneori evenimente sau suntem puși în situații ce ne trezesc amintirea acelor vremuri. Prin “decorul” ales și atmosfera impusă sperăm că am reușit să trezim tocmai acele amintiri. Sala de examinare a fost inițial o combinație a sălii mele de clasă, cu pereții vopsiți în albastru până la jumătate, neoane obosite și câteva elemente de mobilier din dispensarul liceului, scaunul și cuierul din lemn curbat, tip Tonet, dulapurile din tablă și biroul… instalaţia sanitară și un Filodendron (plantă ornamentală foarte iubită în România, la fel de des întâlnită ca și Ficusul). La Filodendron ulterior am fost nevoiţi să renunțăm, nu fără regrete!! Cu siguranță atmosfera este susținută de prestația celor doi actori, la rândul lor profesioniști, cu care am avut onoarea să colaborăm. 

Testul funcționează pe principiul “întrebare și răspuns”, Dr-ul Nicolaescu îţi adresează câte o întrebare, din cele 10 pregătite, iar tu trebuie să alegi răspunsul corect de pe fișa de examinare din fața ta. În caz că ești pus în dificultate, poţi oricând să apelezi la ajutorul doamnei Margareta, ce pare dispusă să colaboreze din diverse motive….

Până aici toate lucrurile au decurs bine: avem scenariul stabilit, scena este cât de cât conturată iar studioul este pregătit să filmăm câteva scene de test pe baza cărora să stabilim dacă proiectul este realizabil și putem continua în direcția aleasă. Cu aceste teste am urmărit să verificăm câteva puncte esențiale ale proiectului. Cum putem să integrăm imagini filmate în studio (pe green screen) peste o imagine 3D și cum se poate interacționa cu ele. În primul rând setările camerei din studio trebuiau să coincidă cu a celei folosite în 3D iar sursele de lumină să fie amplasate cât de cât în aceeași poziție pentru a obține o distribuire uniformă a umbrelor. Apoi, am urmărit să vedem cum se pot extrage personajele de pe fundal, cum se comportă “Flash-ul” când are de-a face cu aproximativ 30 de FLV-uri și ce putere de calcul presupune asta.

Aici am întâmpinat și prima problemă. Deși camera de filmat pe care am folosit-o a fost una HD; aceasta putea reda materialul filmat doar în formate gata comprimate, cu o calitate nesatisfăcătoare a imaginii. În fond, datorită acestei compresii nedorite, extragerea personajelor de pe Croma cu filtrele disponibile, devenea problematică, iar “rotoscopia” în puţinul timp pe care-l mai aveam la dispoziţie nici nu încăpea în discuţie. Neajunsurile ne-au mai tăiat un pic din entuziasmul iniţial, dar nu suficient încât să ne facă să renunţăm, cel puţin nu fără să încercăm să vedem ce se poate face în condiţiile date.

 

Fiind conștienţi de aceste probleme am pășit din nou în studio pentru filmările finale, cu o ușoară strângere de inimă. Atmosfera de acolo ne-a ajutat însă să trecem peste griji, și cu o atitudine pozitivă l-am luat pe “las’ că vedem noi …” în brațe și am mers înainte cu capul sus, ușor aplecat în față. Evident că la sosirea materialelor filmate ne-am mai lovit de câteva ori cu el, atât de tare încât să ne gândim deja la o altă abordare a proiectului. Problemele de calitate a imaginii au venit însoțite și de o proastă calitate a sunetului, iar în scenele cu “obiecte mobile” am avut foarte mari “desincronizări” de perspectivă. În tot acest timp, fiecare dintre noi cred că s-a gândit la o soluţie pentru rezolvarea “micilor” neajunsuri dar și la o alternativă viabilă pentru finalizarea în timp a acestui proiect. După o scurtă perioadă de tăcere și concentrare Sorin ne-a prezentat o secvență în care Domnul Nicolaescu stătea la locul său la birou, gesticulând în voie iar doamna Margareta se plimba nestingherită în cadru; ambele personaje erau bine integrate în peisaj iar carențele de calitate a imaginii cosmetizate la editare. Cât despre sunet…un radio vechi pe fundal, puțin zgomot de fond și deja proiectul, cu câteva compromisuri, devenea realizabil. 

După ce am văzut imaginile a început spontan o discuție în care doream să stabilim o direcţie precisă înspre care să ne îndreptăm. Compromisurile pe care urma să le facem erau destul de mari, dar “natura experimentală” a proiectului ne permitea acest lucru. Alternativa găsită era plauzibilă, însă avea la bază tot materialele fimate anterior, iar volumul de muncă pentru a o pune în practică era mult mai mare decât cel pentru finalizarea proiectului inițial. Scenele 3D erau deja construite, fiind în aşteptarea randărilor finale. Setările pentru editarea video erau definite, urmând doar să le aplicăm pe secvențele alese. Iar Cătă … dezvoltase în acest timp un “mockup” funcțional de interactivitate în Flash. De aici a început lucrul propriu-zis. Fiecăruia dintre noi i-au fost repartizate “taskuri” specifice, urmând ca la final să integrăm elementele și să ne asigurăm că totul merge din prima…Din păcate nu s-a întâmplat tocmai aşa. Multe dintre scenele filmate nu mai erau cursive, pentru că renunțasem la cele cu obiecte mobile, iar pe calculatoarele mai “slabe” sunetul rămânea în urma imaginii… și încă multe alte lucruri ce ne-au trimis înapoi la aparat… 

În scurt timp proiectul era în totalitate funcțional și destul de bine conturat din punct de vedere grafic. Moment în care Ştefan ne-a anunțat că îl prezentase unui client, care după prima vizionare s-a declarat încântat, ba chiar mai mult: și-a oferit sprijinul pentru susținerea proiectului. Lucru foarte important pentru noi, deoarece aveam mare nevoie și de o confirmare între toate aceste răsturnări de situaţie. După ce am depășit cu câteva zile bune termenul pe care îl aveam la dispoziție, proiectul a fost pus “sus” în forma sa finală, pe care o puteţi vedea și acum online. 

Suntem conștienți de faptul că este loc de mai bine… întotdeauna există, de compromisurile pe care le-am făcut și de care nu suntem mândri dar, și de faptul că din start acest proiect a fost o provocare, un experiment…peste care îmi place să cred că am trecut cu bine deși nu sunt (suntem) în totalitate mulțumiți de rezultat.

Acest articol ar trebui să spună câte ceva despre noi, despre modul în care abordăm un proiect și cam ce probleme ne-a putut ridica un concept de acest gen. Desigur mai sunt foarte multe lucruri de spus, mai ales despre cele de natură tehnică, însă subiectul rămâne în continuare deschis și, cu siguranţă, împreună cu oricare dintre colegii mei vă vom răspunde cu plăcere la orice întrebări sau nelămuriri legate de acest proiect. Evident, în măsura în care putem…