Programarea Flash - O noţiune destul de abstractă pentru unii dintre noi, chiar şi pentru cei din “branşă”. În momentul în care sunt pus în situaţia de a explica ce înseamnă, recurg mereu la comparaţia dintre mine şi un păpuşar. Precum el se foloseşte de frânghii pentru a da viaţă respectivei păpuşi, tot aşa şi eu, prin intermediul programării în Flash dau viaţă design-ului.
Mergând mai departe cu analogia constatăm că frânghiile sunt, de fapt, limbajul de programare care face posibilă toată “ficţiunea”, Macromedia l-a numit “ActionScript”, Adobe (firma care a cumpărat Macromedia) a decis să nu îi schimbe denumirea, ci doar să-l aducă la un alt nivel. Şi uite aşa a apărut AS3 (ActionScript 3). Dacă fraţii lui (AS1, AS2) erau mult mai înţelegători şi mai prietenoşi, AS3-ul vine să ne demonstreze că nu e chiar aşa. Un limbaj de programare mult mai puternic, mult mai mult orientat pe obiect şi destul de greoi pentru cei care nu posedă cunoştinţe temeinice de programare. Acest nou membru a reuşit să producă un adevărat cutremur, reuşind să împartă lumea Flash-ului în două tabere:
- În sfârşit cei de la Adobe au făcut o treabă extraordinară, în sfârşit putem să programăm “ca la carte”, în sfârşit avem o unealtă în care poţi să-ţi dai frâu liber imaginaţiei.
- Ce e şi cu prostia asta. Acum chiar vor să ne îndepărteze de Flash!
Eu unul mă situez în prima categorie, şi sper ca cei de la Adobe să nu se abată de la drumul pe care au pornit. Motivele pentru care am făcut această alegere sunt numeroase, am să încerc să le punctez doar pe cele mai importante: viteza de execuţie este mult mai mare, scrierea codului se face într-un mod mai intuitiv şi mai curat, modul în care sunt tratate evenimentele şi nu în ultimul rând noua metodă de organizare a obiectelor pe scenă. Dacă ar fi ceva de reproşat celor de la Adobe, ar fi procesul prin care programatorul trebuie să integreze design-ul şi animaţiile, unul mult mai greoi şi mai anevoios. AS3 mai punctează serios şi la integrarea cu ultima găselniţă a celor de la Adobe “Flex 3“- un framework cu ajutorul căruia se realizează aplicaţii RIA (Rich Internet Aplication).
După cum evoluează lucrurile nu pot decât să sper la un final fericit pentru toată lumea, cu toate că pe piaţă se conturează un posibil „inamic”, aka Silverlight - de la Microsoft, care îşi propune să acapareze cât mai mult din felia celor de la Adobe.



la 8:07 pm
{
Salutare,
Nu e rau articolul!
Titlul e cam lipsit de imaginatie.
Comparatia cu papusarul este una fericita.
Keep up the good work
}
la 4:46 pm
pentru unii din noi, AS3 deja e bye-bye, pac pac!
Nu mai poti domne’ sa misti doua cercuri pe ecran fara clase si obiecte, pai se poate?
la 8:41 pm
as3 zici ca e facut in scarba, e mai “avansat” decat as1,2 dar aranjat ca in jungla, trebuie sa ai capu mare …. MARE ca sa te descurci fara probleme.
Eu acum invat as3 dar progresez greu.